A urmat în acelaşi an înfiinţarea primului depozit, la Galaţi, inaugurarea fabricii de la Constanţa în 2006, iar şase ani mai târziu deschiderea platformei de prelucrare şi procesare din Bucureşti. În 2017, compania a încheiat anul cu o cifră de afaceri de 20 milioane de euro, în creştere cu 10% faţă de 2016.
Alfredo Seafood crede în stabilitate, în relațiile de lungă durată între parteneri, în profesionalism, reușind să răspundă cerințelor clienților în orice sezon cu produse de cea mai bună calitate livrate la termenul stabilit. Alfredo Seafood crede în grija cu care trebuie tratată mâncarea sănătoasă de la producători până pe masa consumatorului.
„Pentru a asigura timpul cel mai scurt de livrare, care în cazul specialităţilor marine proaspete ajunge şi la 10 ore, folosim o flotă de camioane dotate cu tehnologie frigorifică de ultimă oră“
Principalul ingredient şi, totodată, “secret” al succesului Alfredo Seafood, spune antreprenorul Mihai Cristian Dărmănescu, este pasiunea pentru peşte. La aceasta se adaugă, desigur, perseverenţa şi experienţa acumulată de-a lungul anilor, căci importul de peşte şi fructe de mare este genul de afacere care necesită atenţie la detalii, timp de reacţie rapid, investiţii şi inovaţie.
Viteza de reacţie, coordonarea optimă cu multiplii furnizori, sistemele interne de management şi control ale fluxurilor operaţionale specifice acestei activităţi contribuie la menţinerea profita bilităţii unei afaceri în care costurile logistice sunt ridicate. Brandul Alfredo Seafood reprezintă încununarea a 19 ani de experienţă în importul de peşte şi fructe de mare din zone dintre cele mai diverse: de la apele Europei (Grecia, Italia, Spania, Danemarca, Norvegia, Irlanda, Franţa, Portugalia), la apele Atlanticului de Nord, coastele Canadei şi ale Statelor Unite din Pacificul de Nord, până la Alaska, Atlanticul de Sud, Mediterana, China, India, Vietnam sau insulele Falkland.
Calitatea produselor reprezintă piatra de temelie a brandului